Manelistul Dani Mocanu a fost reţinut pentru 24 de ore într-un dosar de proxenetism, după ce a fost audiat toată ziua la DIICOT Dâmboviţa. Dacă el nu a dorit să comenteze în nici un fel acuzaţiile care i s-au adus, a făcut-o însă tatăl său.
Dani Mocanu şi alte şapte persoane au fost aduse la audieri marţi după amiază, cu o dubă a mascaţilor de la Jandarmerie, iar aceştia sunt acuzaţi de formarea unui grup infracţional care ar fi câştigat foloase prin trimiterea fetelor la produs în Irlanda. Tatăl manelistului a vorbit, însă, după reţinerea fiului său. „De dimineaţă, m-am trezit cu băieţii de la politie, cu mascaţii, au venit în mod fraudulos sa-mi rupă uşa, toată casa. Mi-au deranjat copiii, nepoţii. Că vine acolo cu 1000, 2000 de euro, e treaba lui. Cum ia şi Guţa, Salam, toţi lăutarii. E normal nu?”, a declarat tatăl lui Dani Mocanu pentru ştirileKanald.